LEGE nr. 223 din 24 iulie 2015 – privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare.

CAP. II – Sistemul pensiilor militare de stat
SECŢIUNEA 1 – Pensia de serviciu


ART. 17

(1) Au dreptul la pensie de serviciu anticipată militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care îndeplinesc cumulativ condiţiile de vechime prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b), au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă diminuată cu 5 ani şi se află în una dintre următoarele situaţii:
a) sunt trecuţi în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale;
b) sunt trecuţi în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară.

(2) La acordarea pensiei de serviciu anticipate, diminuarea vârstei standard de pensionare cu 5 ani prevăzută la alin. (1) nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.


Cadrul legal

Model cerere